Bereta: accesoriul hot al toamnei! Iată 15 idei stilistice care să te inspire

Purtată începând cu 1889 de către soldaţii din armata Franţei, bereta revine în fiecare toamnă şi iarnă în opţiunile noastre stilistice, datorită versatilităţii ei.

Anul acesta, ea a fost văzută pe catwalk la designeri precum Moschino, Chanel, Christian Dior, Max Mara şi Elisabetta Franchi. Astfel, ea a devenit un must have.

Ca piesă  în sine, o beretă din lână este şi deosebit de utilă, pentru că ţine într-adevăr de cald fără să ne strice coafura, să fie prea voluminoasă sau să alunece – aşa cum se mai întâmplă cu pălăriile de exemplu, atunci când bate vântul. În plus, bereta se găseşte într-o varietate imensă de culori, iar posibilităţile ei de stilizare sunt nenumărate.

Aşadar, cum purtăm bereta? Iată 15 idei stilistice care să te inspire

1. Asortată cu un overcoat

Chiar aşa am purtat-o eu. Am un pulovăr oversized gri, foarte călduros, pe care îl integrez în majoritatea ţinutelor, atunci când este rece. Faptul că ele sunt în aceiaşi culoare crează o continuitate elegantă în ţinută. Nuanţa neutră transformă acest duo într-o soluţie stilistică pe care o pot adăuga, practic, la orice!

2. Outfit clasic cu parfum franţuzesc

Jeans evazat, top marinăresc, iar bereta – neaparat colorată – asortată cu celelalte accesorii, cum ar fi cureaua. Un look atât de clasic dar spectaculos, tocmai datorită jocului cromatic dintre nuanţele neutre şi pata de culoare.

3. Boem

Alege o paletă de culori pastelate de toamnă, părul uşor răvăşit, încălţăminte cu talpă joasă şi poartă bereta relaxat, ca şi cum ar face parte din outfit-ul tău zilnic. Pentru ca acest look să fie de efect, nu bereta trebuie să fie elementul central al look-ului tău, ea trebuie doar să completeze celelalte elemente. Un pulovăr maxi cu volane, ca cel din imagine, este perfect.

4. All black

Pote fi un look cu influente feminine, sexy sau chiar rock, cert este că bereta se potriveşte la toate. Aspectul ei light o transformă într-o piesă ce poate fi purtată şi la interior, în contexte informale, aşa că poţi s-o încluzi într-un look pentru întreaga zi.

5. Feminin

O cămaşă pussy bow cu pulovăr, rochie sau vestă pe deasupra. Vei fi o apariţie deosebită! Ca truc stilistic îţi recomand o beretă în contrast cu părul, pe care să o asortezi cu piesa de peste cămaşă.

6. Bereta brodată

Transformă bereta în piesa principală a outfit-ului tău, alegând una cu broderie. Ea spune o poveste, te descrie, dezvălui elemente personale ale stilului tău. Alege o broderie pe măsură!

7. Pată de culoare

Compune-ţi o ţinută cu piesele de bază în mai multe culori neutre, iar bereta colorată. Dacă o asortezi cu încă un element de stil, cum este poşeta din exemplul de mai jos, cu atât mai bine. Aici ai blush roze, gri şi grej, la care s-a adăugat mov. Secretul este ca toate culorile să fie din paleta ta cromatică, sau măcar să alegi piesa colorată într-o nuanţă care să le completeze armonios pe celelalte.

8. Piesă statement

Deşi este o beretă simplă, culoarea ei şi felul în care este construită ţinuta în jurul acesteia, o transformă într-o piesă statemnt. Dacă îţi place un astfel de look, alege o culoare neobişnuită pentru bereta pe care vrei s-o porţi şi adaugă look-ului tau elemente contemporane – cum sunt ochelarii în exemplul de mai jos.

9. Look funky

Dacă vrei un look jucăuş şi cool, alege o beretă decorată. Ea poate să aibă urechi, funde, insigne sau orice alt element simpatic. Asorteaz-o cu o pereche de tenişi şi o jachetă din denim şi vei avea un look casual perfect pentru zilele libere.

10. Bereta cu perle

Văzută în colecţiile pentru acest sezon ale designerilor consacraţi, bereta cu perle este de departe cea mai interesantă alegere. Recomandarea mea este să o incluzi într-un look de zi, purtând o cămaşa albă cu revere normale, un pulovăr pe deasupra şi pereche favorită de jeanşi sau fusta preferată. De asemenea, alege o beretă cu perle într-o culoare neutră, cum ar fi gri, beige sau negru, pentru a scoate în evidenţă delicatele bijuterii ornamentale.

11. Look sofisticat

Adaugă o broşă preţioasă pe bereta ta şi o vei transforma imediat într-o piesă wow. Alege un look mai simplu în rest, relaxat – dacă vrei să porţi această ideea de styling pe timp de zi.

12. Beauty look

Acest look se concentrează pe culoarea beretei si podoaba ta capilară. Coafează-ţi părul bucle (sau hair waves) şi adaugă o beretă colorată – alege un machiaj mai simplu, pentru ca look-ul tau să fie cu adevărat spectaculos. Dacă ai părul într-o culoare aparte, pur şi simplu asortează-ţi bereta cu ea.

13. Outfit monocrom

Poţi opta pentru un outfit într-o singură culoare, de sus până jos, mai ales dacă eşti o fashionistă convinsă. Super hot în acest an este look-ul all red, aşa că împuşti doi iepuri dintr-o lovitură dacă mizezi pe roşu. Pentru ca apariţia ta să fie una reuşită, trebuie să ţii în primul rând cont de ceea ce ţi se potriveşte. Alege o culoare care îţi vine perfect, îţi complimentează nuanţa pielii, scoate podoaba capilară în evidenţă şi îţi face ochii să strălucească.

14. Dramatic

Bereta cu voaletă, mai ales cea de culoare neagră, este alegerea ideală pentru un look dramatic. Se poartă voaleta structurată, aşezată strategic pe chip. Outfit-ul trebuie să fie simplu pentru un look chic, sau în aceiaşi notă pentru un look aparte, de seară/eveniment.

15. Extravagant

Cea din piele, paiete, sau încărcată cu tot felul de elemente metalice este cea mai extravagantă opţiune. De altfel, acestea au fost interpretările designerilor pentru sezonul toamnă iarnă 2017/2018. De departe, cea pe care publicul a îmbrăţişat-o şi a transformat-o într-un must absolut este bereta din piele. O putem vedea deja pe străzile din oraşele-centru ale modei, de către vedete şi de către cei mai cunoscuţi bloggeri de street style.


Eu mi-am cumpărat o beretă de curând şi m-am hotorât să scriu acest articol tocmai pentru că sunt foarte încântată de această piesă. Bereta mea este simplă, gri şi din lână, însă la magazinul de unde am cumpărat-o aveau toate culorile – inclusiv roşu, ciclame, mov, turcoaz. Şi berete cu perle!

Spor la shopping şi dacă purtaţi beretă, nu uitaţi să ne trimiteţi şi nouă o poză pe pagina de Facebook!

Cu drag,

Mariana Romanică

 

 

sursa foto: pinterest.com

Save

Save

Save

Comments

comments

Te-ar putea interesa

1 Comentariu

  • Georgie 11/13/2017 10:05 AM

    Un accesoriu vintage si atat de femnin, imi place sa admir femeile care indraznesc si isi asuma anumite tinute pe care le poarta.

Comenteaza