Esenţe de stil: universul de mătase Efemere

Majoritatea clientelor mele îmi spun că vor să poarte haine deosebite, lucruri personalizate sau pur şi simplu piese calitative, dar că le este greu să le găsească. Materialele preţioase, cum este mătasea naturală, lucrată cu grijă, nu se mai găseşte atât de uşor în comerţ. De fapt, în magazinele mass market este inexistentă, iar brandurile internaţionale care o comercializează, au preţuri nejustificat de mari.

Pe baza acestor dileme specifice am ales să debutez seria de articole Esenţe de Stil, în care voi prezenta o selecţie de designeri sau branduri ce oferă opţiuni şi alternative stilistice cu semnificaţie.

Efemere se califică cel puţin din două motive, ambele aproape de inima mea: fascinaţia pentru povestea din spatele produselor şi valoarea stilistică pe care acestea o pot avea într-o garderobă.

Esenţe de stil: universul de mătase Efemere

Mătasea, un standard pentru femeile care iubesc hainele de calitate şi stilul cu influenţe clasice, este ceea ce defineşte brandul Efemere. Concept românesc, care are la bază melanjul dintre modă şi artă, Efemere transpune în piese vestimentare din mătase picturile suprarealiste ale artistului Hamid Nicola Katrib.

Iniţial mi-au atras atenţia cu brăţara must have: un inel cu cheiţă (placat cu aur), în jurul căruia se prinde panglica de mătase imprimată. Culorile superbe şi modul în care transformă încheietura mâinii în bijuterie îi conferă acestei brăţări statutul de piesă de rezistenţă.

mătase
Desigur, brăţările sunt produsul vedetă şi un cadou excelent pentru cineva care apreciază atât moda cât şi arta. Ce mi se pare interesant este că poţi achiziţiona un singur inel – pe care îl poţi purta şi ca pandant, cu mai multe eşarfe-brăţară pe care să le asortezi în funcţie de outfit.

Dar gama de de produse Efemere nu se termină aici. Aceasta mai include eşarfele pătrate (dimensiunea medie şi mare), eşarfe dreptunghiulare (înguste şi lungi), batiste de costum pentru bărbaţi, dar şi haine. Toate piesele sunt realizate din mătase, sunt lucrate manual şi în serie limitată.

Picturile inspiră la ţinute cu şarm şi feminitate, culorile povestesc geniul artistic şi conceptele surprind o latură a modei pe care de multe ori o lăsăm să se piardă: sensul.

mătase

Kimono-ul din mătase, cardiganul şi bluzele păstrează laitmotivul picturilor imprimate, care sunt scoase foarte frumos în evidenţă prin croiala fiecărei piese în parte.

Hainele din mătase

Cardiganul, în special, este o piesă ideală pentru sezonul rece. Disponibilă în patru mărimi (36-42) şi cinci nuanţe. Patru neutre: beige, negru, bleumarin, gri; iar una statement – roşu. Poate deveni o piesă de referinţă în garderoba capsulă de toamnă, completând excelent atât ţinute cu fustă sau pantaloni, dar şi pe cele cu rochie. Se poate purta şi cu o curea în talie, sau cu o eşarfă asortată(cu acelaşi imprimeu).

mătase

Pentru iubitoarele de piese unice, top-ul de mătase Efemere poate fi un deliciu vestimentar. Cu imprimeu doar pe partea din faţă şi croială simplă, cele cinci modele povestesc mai mult decât afinităţile artistice ale purtătoarei. Este versatil, putând fi purtat atât cu jeans – în stil casual, dar şi urban – cu o fustă plisată sau pantaloni de piele. O ţinută cu pantalon office şi dungă pe mijloc, blazer, pantofi cu toc şi coafură lejeră, este o opţiune ideală şi pentru un dresscode office.

mătase

Iată şi două dintre modelele kimono-ului din mătase:

mătase
.Efemere propune esenţe de stil aparte. Atenţia la detalii, look-ul structurat în jurul unor elemente cu poveste, grija pentru stilul care exprimă personalitatea, timpul acordat îngrijirii hainelor şi nu în ultimul rând, arta exprimată prin modă – toate definesc o femeie fascinantă.


Un brand românesc cu merite excepţionale, care are atât povestea frumoasă, cât şi produsele ce se ridică la înâlţimea aşteptărilor. Toate piesele sunt disponibile pe web shop-ul efemere.ro, iar o selecţie a acestora se găseşte şi în showroom-ul Dacia 24, sau la târgurile de profil din Bucureşti.

GET MORE STYLE

Dacă ţi-a plăcut acest articol, intră în comunitate! Urmăreşte pagina noastră de Facebook şi contul de Instagram pentru cele mai noi update-uri despre modă, stil, tendinţe şi inspiraţie zilnică! Abonează-te şi la canalul de YouTube pentru a vedea fiecare reportaj TV, tutorial de stil şi episoadele despre modă.

Nu uita că îţi poţi programa o sesiune stilistică (sau toate) chiar acum:
– Analiza Cromatică: afli culorile care ţi se potrivesc în funcţie de nuanţa pielii, a părului şi a ochilor
– Forma Corpului: accesorii, bijuterii şi croieli care îţi avantajează forma/statura corpului
– Stil Vestimentar: definirea stilului în funcţie de personalitatea şi modul tău de viaţă,
– Analiza Garderobei: selecţia şi sortarea hainelor pe care le ai, ţinute noi + garderoba capsulă
– Personal Shopping: cumpărături smart = revitalizează, amplifică şi omogenizează garderoba
– Outfit Portofolio: realizăm şi fotografiem ţinute complete cu hainele tale (noi şi existente anterior)

Detalii complete despre sesiunile stilistce găseşti aici.

Yours,
Mariana Romanică

 

 

 

sursa foto:
www.efemere.ro & Facebook Efemere

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza

Inline
Inline