#GirlBoss sau mai degrabă nu

De foarte mică am avut în jurul meu femei puternice. Femei care conduceau lumea, universul în care trăiam şi eu. Rapid de tot, pe lângă mama, care muta din loc munţii cât ai clipi din ochi, îmi vine în minte şi naşa mea. Chiar dacă în altă ţară, chiar dacă la mii de kilometrii distanţă, mi-a dat acelaşi exemplu de #GirlBoss pe care îl vedeam şi acasă.

Mă fascinau cu elementele lor de cochetărie, coafurile impecabile, manichiura mereu făcută şi rochiile fastuoase pe care le purtau de fiecare dată când se ivea ocazia. De la mama am învăţat ce înseamnă couture, tot de la ea am învăţat şi ce-i ăla ruj, parfum şi că există o mulţime de tipuri de pantofi cu toc.

Uitându-mă înapoi, faptul că mi-am ales meseria de Consultant de Imagine pare mai degrabă mâna destinului, decât o întâmplare fortuită.

Aşadar, n-aveam de unde să cunosc altfel femeia, decât aşa cum o vedeam în jurul meu zi de zi: la cârma afacerilor, luând decizii importante, ocupându-se de un business la nivel national, înconjurată de alte femei la fel de pricepute şi determinate: am 8 mătuşi.

#GirlBoss sau mai degrabă nu

Partea proastă, atunci când viaţa te pune în mijlocul acestor evenimente, este că rareori vezi femeile astea zâmbind. Uşor-uşor, în mintea mea s-a înrădăcinat ideea că puterea este lipsită de sentimentalisme şi emoţie, că succesul vine dintr-o inimă de piatră, care e capabilă să ia decizii doar cu mintea. Devenisem şi eu aşa.


Abia în viaţa de adult aveam să aflu cât de greşit înţelesesem lucrurile, că tot ce ştiam eu despre business-ul tradiţional nu mai era valabil în societatea milenistă şi că modelul #GirlBoss evoluase la o formă cu totul nouă, care e emotions friendly şi întotdeauna include un zâmbet relaxat pe buze.



Este şi un element care a rămas neschimbat de la vechi la nou: încrederea în sine. Uitându-mă în jurul meu, la femeile care mă înconjoară, îmi dau cu uşurinţă seama că încrederea în tine este nu doar un atu, ci o comoară pe care, dacă eşti norocoasă să o ai de mică, îţi oferă bogăţie şi belşug în fiecare ipostază din viaţa ta.

M-am folosit de ea din plin când am plecat din ţară la 22 de ani, ca să-mi urmez în Milano visul de a deveni Consultant de Imagine, mai târziu la 24 când m-am căsătorit şi am făcut un copil, apoi la 27 când am divorţat. În continuare, fiecare decizie pe care o iau se bazează pe acest fundament al încrederii în mine şi în forţele proprii.



Pe cât de mult cred în destin, pe atât de mult sunt conştientă de realitate, de viaţa pe care poţi s-o trăieşti fericit cum vrei tu, sau frustrat, făcând „ce trebuie” şi ce cred alţii câ-i mai bine pentru tine.

Când respir, când plâng, când dorm, când uit – sunt aceiaşi ca atunci când vorbesc despre stil în faţa a zeci de perosoane, aceiaşi care merge zilnic să-şi ia copilul de la grădiniţă, expertul care face recomandări de cromatică şi geometrie în spaţiu aplicăte pe corpul pretenţios al femeii, aceiaşi care din greşală a crescut fără să înveţe să zâmbească.


Până la urmă, discursul despre autenticitate devenit deja clişeic, are astăzi atât de mult ecou pentru că părinţii noştrii şi multe generaţii după ei şi înaintea lor, nu aveau voie deloc să fie ei însuşi, să trăiască aşa cum ar fi vrut.

Noi trăim acum opusul acelor vremuri, în care libertatea şi posibilităţile infinite duc tot la personaje fictive, despre care nu mai ştii dacă sunt doar un produs al societăţii, care „vinde”, sau într-adevăr un om de succes care a descoperit formula fericirii.

Să fii tu a devenit cel mai puternic brand personal, pe care ajungi să-l construieşi cum trebuie abia după ce te dezbraci de măştile sociale, după ce-ţi accepţi defectele ca atu şi după ce înveţi, fără să clipeşti, să muţi munţii din loc.


În lumea în care expresii ca #GirlBoss încă sunt ocolite şi sperie, pentru că „fată” nu-i acelaşi lucru ca „femeie” şi „şef” ar trebui înlocuit cu „lider”, eu zic să nu ne mai împiedicăm atât de mult în idealismul unei expresii, ci să ne bucurăm de libertatea de gândire şi simţire care o înconjoară.

Port:
Pălărie şi capă La Monique, Lipscani 59
Rochie Bonprix
Botine argintiu oglindă Zara

Fotografii:
Ştefania Cristina Irescu

 

Cu drag,
Mariana Romanică

Save

Save

Save

Save

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza