CAUTA

Idei de tinute: de pe catwalk pe strada – Chanel AW 16/17

Astăzi lansez noua rubrică Idei de tinute: de pe catwalk pe strada. O să fie un drum interesant pe care îl parcurgem împreună – de la piesele vestimentare must have din fiecare sezon, la varianta lor din magazinele de fashion cele mai populare.

Vedem pe catwalk ţinute gândite în cel mai mic detaliu, iar apoi în magazine, haine care ne amintesc de prezentările de modă ale marilor designeri. Dar cum transpunem un look de pe catwalk într-o ţinută purtabilă? Cum o adaptăm stilului nostru, cum o facem… de zi cu zi?

Mai jos ai un exemplu elocvent cu o ţinută din show-ul Chanel AW 16/17 şi trei moduri diferite în care o poţi reinterpreta, în funcţie de stilul tău.

Aceasta este ţinuta de pe catwalk pe care o reinterpretăm astăzi

idei de tinute chanel aw 16 17
Un look integral în carouri, fiecare element fiind parte din acest „costum”. Pălăria, sacoul, fusta şi cizmele, toate au imprimeul respectiv. Silueta modelului,  vestimentaţia şi modul în care este finisat acest look, mă duc per ansamblu cu gândul la o păpuşă Barbie.

Iata cum poţi reinterpreta acest look, păstrând inspiraţia de pe catwalk şi referinţa la ţinuta Chanel.

Pasul 1 este să găseşti un costum în carouri asemănător, la unul dintre magazinele de fashion foarte populare.
Un model foarte bun este cel de mai jos, pe care îl găseşti la Mango. Sacou, 399 Ron; fustă 169 Ron.

idei de tinute catwalk
Pasul 2 este să îţi creezi ţinute asemănătoare celei de pe catwalk, adaptate stilul tău. Ce trebuie să faci? Oglindeşti look-ul, păstrând firul poveştii.

Idei de tinute: de pe catwalk pe strada

Chanel Look în stil Retro Cool

Pastrează ca element pălăria, dar alege ceva simplu şi mergi pe o linie cromatică elegantă – negru. Alege accesorii cu aer retro, cum sunt botinele şi poşeta de mai jos. Poartă ruj şi unghii roşii, pentru a aduce o nota specială întregii ţinute.

Here you are!
costum tweed retro cool
Pălărine nagră din lână 99 Ron aici, botine din piele 449 Ron aici, cămaşa neagră din dantelă 139 Ron aici, clutch din catifea cu ciucure 139 Ron aici.

Chanel Look în stil Classic Elegant

Atât culorile pe care le alegi cât şi accesoriile pot transforma costumul din tweed de inspiraţie Chanel într-o apariţie discreta şi clasică, foarte versatilă. Am păstrat ca elemente de stil accesoriul de pus pe cap, încălţările şi poşeta. Poţi opta pentru variaţiuni pe aceiaşi temă pentru accesorii (păstrezi culoarea, schimbi modelul). Ruj mat, chiar vişiniu, unghii migdalate şi bucle lejere.

Uite rezultatul!

costum tweed clasicBeretă de lână 79 Ron aici, pantofi aspect piele de şarpe 139 Ron aici, helancă 89 Ron aici, poşetă 99 Ron aici.

Chanel look în stil Sexy Chic

Înlocuim fusta cu un sarafan, efectul carourilor amplificându-se instantaneu. Adăugăm o cămaşă albă, simplă, cizme înalte, o poşetă-rucsac in the trend şi o pereche de ochelari de soare superbi. Poţi purta dresuri fishnet nude sau second skin, manechiură french şi ruj nude. Vei fi o apariţie spectculoasă.

Exemplul, mai jos!costum tweed chicSarafanul din tweed 249 Ron aici, ochelari de soare 79 Ron aici, cizmele peste genunchi 249 Ron aici, cămaşa albă 99 Ron aici, rucsacul cu clapetă 199 Ron aici.

Ce părere ai? Care e stilul tău şi ce ai purta, din cele trei ţinute? Îţi place idee?
Lasă-mi părerea ta şi sugestiile într-un comentariu, mai jos!
Dacă ai şi tu nevoie de un consultant de imagine, click aici!

Yours,
Mariana Romanică

sursa foto:
vogue.com
mango.ro

Save

Save

Save

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza