Plan stilistic în şase paşi pentru 2019

Cred că fiecare nou început este înconjurat de o magie. Ceva special, care ne dă forţa de a planifica, entuziasmul de a ne imagina, bucuria de a contribui zi de zi la un plan. Chiar şi un plan stilistic.

Speranţa unui rezultat excelent, încrederea care vine din fiecare progres, mulţumirea sufletească atunci când ne-am îndeplinit visul. Aşa s-ar descrie magia, care pentru mine învăluie cu dorinţe şi latura stilistică a lui 2019.

Chiar dacă să-ţi doreşti să arăţi bine nu constituie o rezoluţie în sine, sunt sigură că multe dintre voi (şi sigur toate clientele mele) îşi doresc un an relaxat din punct de vedere stilistic, în care lucrurile să vină de la sine. Stilul (wow) să fie doar o consecinţă a identităţii lor.

“Cum arăţi” să fie doar o consecinţă a “cine eşti”, rezultatul fiind pe deplin pe placul tău. Mulţumită de tine, pur şi simplu! Încrezătoare, liniştită, asumată. Să se vadă toate atu-urile pe care vrei să le arăţi, să-ţi exprimi prin înfăţişare: personalitatea, valorile, crezul.

Multe femei mi-au spus, în 2018, că vor să arate: capabile, inteligente, serioase, actuale, fresh, fericite. Aşa cum se simţeau în interior, de fapt.

Deci, dacă ar fi să schiţez un plan stilistic pentru 2019, acesta ar arăta aşa:

1. Decodifică-ţi mesajul interior

(Cum vrei să te perceapă cei din jur?)

Aceasta este, practic, întrebarea care te va ajuta să-ţi dai seama cum vrei să arăţi. Desigur, va fi o provocare să corelezi, de una singură, răspunsul pentru întrebarea de mai sus, cu un stil vestimentar sau – mai exact – cu imaginea ta de zi de zi, din cap până-n picioare. Dar aici e tot farmecul!

Plan stilistic

2. Identifică-ţi resursele

(Ce te ajută, în prezent: haine şi accesorii existente, aspect fizic, cunoştinţe/pasiunea pentru modă, simţ estetic, disponibilitate financiară, etc )

Trebuie să răspunzi onest, pentru că de acest răspuns depinde succesul planului tău. Identificarea corectă a resurselor pe care le deţii te ajută să identifici şi elementele de care vei avea nevoie.

3. Stabileşte priorităţile

(detox de garderobă, planificare de outfit-uri, shopping, schimbare de stil, schimbare de look, cursuri de specialitate, research individual, etc)

Sigur va fi ceva nou de făcut. În funcţie de lucrurile care te împiedicau până acum să arăţi aşa cum îţi doreşti, vei stabili ce ai de făcut.

De exemplu, dacă porţi mereu aceleaşi câteva ţinute, deşi ai dulapul plin cu o grămadă de alte opţiuni, poate te va ajuta să faci un detox de garderobă. Apoi, mergând pe principiul “ce nu vezi, nu porţi”, poţi să reorganizezi felul în care sunt aranjate lucrurile în şifonier. Problema ta poate să nici nu fie vestimentară, ci organizatorică. Acest pas te va ajuta să te lămureşti. Cu puţină imaginaţie şi un dulap aerisit poţi ajunge la performanţe asemănătoare cu cea de mai jos: un top, 10 ţinute.

Plan stilistic

4. Găseşte-ţi facilitatorii

(reviste, cărţi, site-uri de specialitate, magazine fizice sau online, stilist, consultant de imagine, personal shopper, etc)

Foloseşte-te de resursele nelimitate de timp şi spaţiu pe care tehnologia ţi le oferă, apelează la specialişti care pot simplifica întreg procesul, bucură-te de evoluţia industriei de modă şi de beneficiile ei

5. Transpune în realitate

(Identifică trei ocazii pentru care trebuie să planifici o ţinută anume şi data lor din calendar)

Poate fi prima zi de lucru din an, un eveniment special din viaţa ta, o ieşire cu prietenii, o petrecere, o întâlnire romantică sau orice altă ocazie ce necesită o ţinută anume. Încearcă să gândeşti în detaliu look-ul respectiv: haine, accesorii, încălţăminte, poşetă, coafură, machiaj, parfum. Există deja în dulap tot ce îţi trebuie, sau ai multe lucruri de adăugat pentru a arăta cum îţi doreşti?

Plan stilistic

6. Fă primul pas

(O acţiune concretă)

Fie că scoţi chiar acum din dulap haine şi le probezi, că îţi notezi pe hârtie răspunsurile la toţi paşii de mai sus, că programezi reorganizarea garderobei cu specialistul sau te înscri la un curs despre stil – contează să începi.

Plan stilistic

Până şi cel mai lung drum începe cu primul pas. Mic sau mare, curajos sau timid, nu contează cum este. Contează să îl faci pe primul, şi apoi pe următorul. În ritmul tău sau într-un ritm nou, în stilul tău sau într-un stil nou, aşa cum simţi sau cum ţi s-a dovedit că funcţionează.

Fă. Primul. Pas.

Poţi încerca singură sau… poţi începe alături de mine la

PRIMUL WORKSHOP DE STIL DIN 2019

Pentru un 2019 în care voi sărbători planul tău stilistic şi cât de minunată eşti!

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aştept în comunitatea noastră care se reuneşte pe pagina de Facebook. Poţi urmări şi contul de Instagram pentru cele mai noi update-uri despre modă, stil, tendinţe şi inspiraţie zilnică! Abonează-te şi la canalul de YouTube pentru a vedea fiecare reportaj TV, tutorial de stil şi episoadele despre modă.

Cheers, magical lucky lady!

Yours always,
Mariana ☆

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza