CAUTA

BEFORE and AFTER: Schimbare de stil pentru Mihaela

De fiecare dată când încep întâlnirile pentru o schimbare de stil, întotdeauna spun şi secretul reuşitei. Trebuie musai să simţi că noul look te defineşte 100%, pentru că doar aşa efectele întregului demers vor fi de durată, vizibile şi uşor de pus în practică.

Astăzi vom vorbi despre imagine în drumul spre antreprenoriat. Mihaela Tasulea este un artist deosebit de talentat. Ea pictează foarte frumos şi de curând a dezvoltat acest hobby într-o afacere. În plus, ea şi-ar dori ca în cel mai scurt timp această afacere să o transforme şi în antreprenor. Deci întălnirea noastră nu putea să se întâmple într-un moment mai potrivit!

Mihaela este o fire timidă, care nu-şi trădează artistul interior prin vestimentaţia de zi cu zi pe care o poartă la birou. Ajunsă acasă la ea, am descoperit mai întâi universul creativităţii ei, atelierul de pictură. Era inevitabil, m-am îndrăgostit deja de unul din tablourile pe care le-a pictat. Din colecţia celor de mai jos, preferatul meu este cel din mijloc.

mihaela tasulea tablouri
În cele din urmă am descoperit şi garderoba, care ascunde – ca de fiecare dată – comori pe care posesorul nu le observă atât de uşor. Am creat trei ţinute, aşa cum v-am obişnuit.

Schimbare de stil

Plecând de la activităţile în care Mihaela se regăseşte cel mai des, ne-am raportat în primul rând la cea principală: job-ul. Momentan, Mihaela lucrează la bancă. Noi am discutat însă şi detalii despre ce se va întâmpla cu look-ul ei în momentele în care îşi va reprezenta business-ul în calitate de antreprenor .

Ea îşi va reprezenta nu doar afacerea, ci în acest caz, pasiunea. În industriile creative nu există un dress code strict, ceea ce îi va permite ţinute feminine, dar relaxate. Totuşi, ea are nevoie de o apariţie care să-i ofere în primul rând credibilitate în business. Astfel, am ajuns la look-ul de mai jos:

  1. Business look – before and after

before after mihaela t stil business
Secretul unei ţinute reuşite stă de foarte multe ori în detalii. Accesoriile potrivite, bijuteriile atent alese, dar şi stilizarea propriu-zisă a pieselor de vestimentaţie joacă rolul principal.

A doua ţinută reprezintă momentele în care Mihaela merge în parc cu baieţelui ei, desfăşoară alte activităţi recreative sau pictează. Pentru că jeans + t-shirt este o alegere deja devenită clişeu, am optat pentru îndrăzneală stilistică: tenişi + fustă. Mai jos vedeţi şi rezultatul!

2. Casual look – before and after

before after mihaela T stil sport
Mihaela este o femeie frumoasă, cu siluetă zveltă, care poate cu uşurinţă să fie foarte feminină chiar şi atunci când este îmbrăcată sport. Desigur, regulile în modă permit o ţinută sport cu fustă încă de la inventarea tenisului, dar acum acest tip de outfit s-a mutat în afara ariei sportive. Poate fi purtat cu lejeritate oricând.

Să îţi povestesc şi despre Mihaela – artistul. O fascinaţie a gandurilor, pentru toţi cei care o cunosc. Afacerea ei a început atunci când s-a apucat să-şi mute măiestria din tablourile de pe pereţi, pe tricourile prietenilor. Aşa a început să facă tricouri cu personalitate, opere de artă pe care le poţi purta zi de zi, personalizate după bunul tău plac.

MIHAELA BEFORE AFTERmihaela tasulea artist plastic
Pentru a treia ţinută, am ales ca temă o ieşire în oraş, seara, poate la un eveniment sau chiar la o cină. Am descoperit la Mihaela în garderobă foarte multe rochii, piese delicate şi alese cu deosebit de multă atenţie. În plus, am descoperit prin prisma hainelor o latură cu totul nouă a ei. Atenţia la detalii nu este doar un atribut al artistului, ci o reprezintă în totalitate. Sacourile ei aveau fiecare câte un detaliu special, de la manşete din dantelă, la nasturi deosebiţi sau revere din catifea. A fost o provocare să aleg o singură variantă pentru ţinuta de seară, iar rezultatul este cel de mai jos.

3. Evening look – before and after

before after mihaela T stil elegant
Coafura şi machiajul completează acest look de seară, care nu necesită deloc eforturi deosebite. Un ruj într-o nuanţă mai intensă şi poate conturul accentuat pentru ochi sunt suficiente te ajută să transformi un machiaj de zi într-un machiaj de seară în mai putin de cinci minute. Pantofii cu vârf migdalat sunt foarte versatili şi au o culoare cameleonică verde închis – bleumarin.

Mai sunt secrete ascunse prin dulapuri, iar la sesiunea de analiza garderobei ele întotdeauna ies la iveală. Mai jos, un exemplu grăitor care povesteşte despre personalitate, gusturi, ritm.

mihaela before after realpeople
Hainele folosite pentru realizarea proiectului sunt exclusiv din garderoba Mihaelei. Minunile se întâmplă întotdeauna cu ceea ce există deja în dulap, pentru că despre asta este vorba. Stilul nu înseamnă neapărat haine noi. Contează ADN-ul tău stilistic, ceea ce ţi se potriveşte, personalitatea ta, alegerile tale şi tot ceea ce te defineşte. Plus, persoana potrivită care să îţi scoată toate frumuseţile la suprafaţă.

#Real People

Mihaela Tasulea este al treilea participant la proiectul meu REAL PEOPLE, prin care îţi prezint schimbări de stil, schimbări de look, de fler şi atitudine ale unor femei ca tine – oameni reali. Mergem acasă la ele şi facem transformarea pe loc. Mă voi folosi de toate atributele pe care le-am dobândit prin activitatea de consultanţă de imagine şi voi aplica magia în trei direcţii: vestimentaţie, coafură şi machiaj.


IMG_1473
mihaela schimbare de stil
Pentru ea am realizat o tranziţie de la stilul easy la stilul casual chic. Aceasta este povestea schimbării ei de stil, dar poate fi şi povestea ta. Mai urmează şi alte întâlniri cu femei superbe, oameni reali care îşi deschid casele şi dulapul pentru a demonstra tuturor că se poate, pur şi simplu, să arăţi într-un alt fel, cu aceleaşi haine.

Poţi începe şi tu propria schimbare de stil. Prima sesiune, Evaluarea Stilistică, este gratuită! Un cadou din partea mea, pe care îl obţii printr-un simplu click pe imaginea de mai jos!

schimbare de look
Despre sesiunile stilistice cu mine, aici.

Yours,
Mariana Romanică

fotografii: Alina Băisan

Alte schimbări de look din proiect, aici:

#RealPeople Alina
#RealPeople Mona#RealPeople Cristina

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza