Trei luni în Italia #RealMe

Şi o viaţă în Italia. Cu gândul, cu mintea şi de multe ori cu sufletul. Cântăreşte mult şi faptul că jumătate din familia mea este acolo. Sora mea, naşa mea. Mătuşile, verişorii, nepoţii. Verişorii lui David.

Am stat prima dată trei luni în Italia cu părinţii mei, când aveam 3-4 ani. Am fost la Roma şi m-am întors de acolo vorbind italiana perfect, uitasem în schimb cum să vorbesc limba română. Mai târziu, la 14 ani, drumurile iar m-au dus la Roma. Mi-am petrecut acolo întreaga vacanţă de vară – alte 3 luni. A fost vara în care am devenit adolescentă şi experienţa mi-a trasat drumul drept şi lin către mai târziu. Mă simţeam italiancă, dar nu am spus asta niciodată cu voce tare, nimănui.

Trei luni în Italia

De data asta la Milano. După facultate, am plecat să-mi întâlnesc destinul.
Era Noiembrie când am decis să mă înscriu la UpToDate Fashion Academy Milano pentru a deveni Consultant de Imagine.

Au urmat trei luni intensive de pregătire, în care m-am specializat în Consultanţă de Imagine, Personal Shopping şi Business Ethiquette. Fără pauză, fără tur de oraş, fără respiro. Dar eram fericită. Eram în centrul universului meu, în care visul devenea realitate.

Cursurile, de la 9 la 18. După cursuri, luam la pas centrul oraşului şi intram în fiecare magazin, pe rând. N-am făcut shopping, aşa cum ai crede. De fiecare dată îmi petreceam serile punând în practică ce învăţasem în acea zi la curs.

Fără weekend-uri. Aveam proiecte. Cu 6 profesori diferiţi, tratam subiecte cum ar fi identificarea trendurilor, deconstrucţia unei imagini, protocolul la o ceremonie sau garderoba de bază a unui om de afaceri.

Acolo am descoperit cât de amplă este expertiza unui astfel de specialist. Consultantul de imagine deţine un know-how cu ajutorul căruia poate oferi atât sfaturi de consiliere vestimentară, dar şi de visual merchandaising, fashion styling, fashion editorial, critică de modă, etichetă şi protocol, packaging, poate fi fashion buyer şi chiar compune o întreagă identitate de brand.

Nu-mi imaginam atunci că o să vină momentul în care am să lucrez în fiecare dintre aceste domenii, iar la 5 ani distanţă toate deja s-au întâmplat.


Am absolvit cu 10 şi Laude. Dar nu pentru performanţa de a învăţa. Nu a fost despre asta aici, deşi aveam antrenamentul notelor maxime încă din şcoala, liceu si facultate.

Acum era despre mine şi visul meu. Ştiam că acela e momentul, că fiecare informaţie şi clipă e importantă, ştiam cine vreau să devin, aşa că n-am ratat nimic. Tot restul a fost o consecinţă naturală, a venit de la sine şi entuziasmul de atunci îl am şi acum, în fiecare zi în care îmi practic meseria.

Am dedicat acest loc în spaţiul virtual, unde cuvintele se împletesc cu poze şi toate informaţiile despre pasiunea mea transformată în carieră, prind viaţă.

#RealMe înseamnă şi Italia, în povestea mea şi cine sunt eu există această rădăcină puternică. Debutul profesional în capitala modei, această nostalgie permanentă şi dorință de a mă întoarce acolo sunt parte din mine.

Şi chiar dacă nu vor mai fi trei luni în Italia, urmează să mă întorc la Roma. Curând.
Cu planuri mari şi veşti bune, dar despre asta vorbim atunci!

Cu drag,
Mariana Romanică

fotografii Alina Băisan

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza