Viata dupa divort

Intrebarea anului:
„Şi, când faceţi şi o fetiţă?”
Încerc să nu reacţionez deplasat şi mă gândesc dacă să-i spun sau nu că AM DIVORŢAT de 4 luni.

În general, prefer să spun. Următorul lucru care se întâmplă în mintea omului din faţa mea, încă înainte de acel „îmi pare rău” de complezenţă, este să mă arunce în stigmatul societăţii, în care divorţul, pentru o femeie care are un copil încă la grădiniţă, este tabu.

Sunt omul negru pentru jumate dintre oameni şi eroina pentru cealaltă jumate. Pe majoritate, decizia mea de a divorţa pur şi simplu îi sperie. Dacă ar şti câtă putere şi cât curaj îţi trebuie ca să faci asta, probabil că i-aş panica definitiv.

Am observat că oamenii se uită la tine într-un fel când povestea viaţii tale este: ” ai 28 de ani, o carieră în ascensiune, un copil de 3 ani şi o familie fericită” şi în cu totul alt mod atunci când lucrurile sunt ceva de genul „28 de ani, carieră în ascensiune, divorţată, cu un copil de 3 ani„.

Când aud a doua variantă oamenii nu ştiu dacă să le fie milă, să le fie frică, să fie geloşi sau să mă condamne. De multe ori se întâmplă toate la un loc.

Contrar aparenţelor, societatea e mai dură cu femeile aflate în a doua ipostază. „A, ai putut să divorţezi şi acum eşti singură cu un copil mic? Descurcă-te!”

Habar n-au ei că tu te descurcai oricum cu mult înainte să divorţezi, că „viaţa perfectă” pe care credeau că o ai nu era deloc perfectă şi că oricum, de fapt nu le pasă atunci când ţi-e rău. Doar îi deranjeză ceva atunci când ţi-e prea bine.

Am observat asta pentru că toată lumea tinde să creadă că divorţul este un lucru rău şi nimeni nu a observat, de fapt, că înainte nu-mi era bine.

Disimulam eu prea bine? Nu. Pentru că viaţa personală nu a fost niciodată un subiect public pentru mine, până acum.

Acum am ales să vorbesc despre asta pentru că sunt sigură că există enorm de mulţi oameni care simt presiunea societăţii, şi vreau să ştie şi ei că nu-i nimic. O să le fie bine oricum, trebuie doar să aibă încredere în ei, ca şi până acum. Doar n-au ajuns unde sunt acum cu ajutorul societăţii. Ci singuri. Deci – de ce ar trebui să conteze părerea societăţii acum?

Viaţa după divorţ

În ultimele 4 luni nu mi-am schimbat cu nimic atitudinea în plan profesional, şi cu toate astea oamenii tot vor să ştie, de fapt ce se întâmplă cu statutul meu social, când mai fac un copil, de ce am divorţat, e de bine, e de rău, cine stă cu copilul, dacă ne împăcăm, ce o să fac dacă întâlnesc pe altcineva… etc.

Concluzia mea? După un divorţ, bărbatul este încurajat, femeia este compătimită. Asta vine la pachet cu noi oportunităţi pentru bărbat şi spate întors pentru femeie. Şi asta pentru că bărbaţii fac front comun între ei, în timp ce femeile, prin natura lor, sabotează alte femei.
Ce-am observat în cazul meu este că la fel cum contează ce a fost, contează şi ce urmează. Şi toata lumea ştie că de fapt, uitându-te la oamenii din jurul tău, nu îi cunoşti. Doar ai senzaţia că îi ştii, în modul în care ei se lasă văzuţi.

Deci povestea mea, motivele mele, gândurile mele şi dacă mi-e bine sau nu – asta ştiu doar eu. Şi câţiva pe care chiar i-a interesat, care au fost alături şi n-au vrut să ştie DE CE, au vrut doar să ştie dacă ACUM MI-E BINE.

Şi mi-e bine, pentru că nu am încotro.

Dacă am învăţat ceva din această experienţă – şi am învăţăt multe – cel mai important lucru este chiar acesta: mi-e bine, pentru că nu am încotro.

Ce fac acum?

Singurul meu drum este înainte. Nu singurul drum, ci singura mea variantă. O femeie puternică ştie doar că trebuie să reuşească şi va face tot ce e necesar pentru asta, indiferent de circumstanţe, de provocări, de cât de greu, diferit sau incomod este. Nu doar după un divorţ, ci în orice circumstanţă.

VIATA DUPA DIVORT
Pentru că, dacă e ceva ce ştiu femeile să facă foarte bine, acel lucru este să meargă înainte ca o locomotivă – câte-odată fără frâne. Cum ai putea să te opreşti, când în joc este chiar viaţa ta, de care mai depinde şi un suflet inocent, fără nici o vină?

Acum că ştii ce se întâmplă în viaţa mea privată, data viitoare când ne întâlnim ne putem concentra pe discursul profesional. Întreabă-ma de proiectele noi, de colaborari, sau programează-te la o consultanţă de imagine.

Şi când o să mă vezi obosită sau cu cearcăne, te asigur că nu vor fi pentru că am plâns toată noaptea, ci pentru că am muncit toată noaptea.

Yours,
Mariana Romanică

Articolul este parte din campania de constientizare Timp de Fericire, dedicată îmbunătăţirii calităţii vieţii prin relaţionare, dezvoltare şi performanţă personală

Save

Save

Save

Save

Comments

comments

Te-ar putea interesa

2 Comentarii

  • Cristina 12/21/2016 2:27 PM

    Adevarat ca femeile se saboteaza intre ele. Cumva succesul unei alte femei le pica greu la stomac. Oricum femeile sunt mai iertatoare si nu tin cont deloc de ce se aude/demonstreaza despre un barbat si tot se baga pe fir, asa ca probabil de asta pentru ei nu conteaza prea mult statutul. Au demonstrat-o atatia barbatii asupra carora planau o gramada de acuze. In viata oricum cam iti ramane sa te descurci singur. De multe ori nici cei apropiati nu te ajuta daca iti merge bine.

  • Ionica 12/22/2016 11:20 AM

    Succes în continuare și cât mai multe proiecte

Comenteaza