Întotdeauna mi-a plăcut să merg la cinema. Este ceva special care mă fascinează în modul prin care ecranul imens şi sunetul prin 54 de boxe te transpun în poveste, făcându-te practic să trăieşti într-o altă dimensiune.  Pentru câteva zeci de minute bune, trăiesc, simt la intensitate maximă acţiunea. Uit că este doar un film.

Nu am vicii, dar cred că asta ar putea fi unul dintre ele. Într-o lume în care emoţiile sunt tabu, într-un oraş în care superficialitatea este cea mai folosită armă, să mergi la cinema şi să “trăieşti” poate fi doza de realitate, culmea, de care avem nevoie.

Cel puţin asta simt eu.

Iar când filmul este foarte bun, când acţiunea este intensă şi nu ai timp să răsufli, cu atât mai mare e satisfacţia. La final, nu ştiam ce m-a lovit. Genialitatea poveştii sau faptul că s-a terminat proiecţia şi trebuie să revin la realitate.

The Accountant: Cifre periculoase.

Un film în care Ben Affleck îşi manifestă doza de ciudăţenie în voie, motivul pentru care probabil interpretarea lui este excepţională. Joacă rolul unui contabil genial cu apucături obsesiv-compulsive, care suferă de autism. Desigur, are viaţă dublă, plăcerea de a-şi împuşca victimele în cap şi o afinitate pentru artă. Pe lângă toate astea, mai este şi irezistibil de sexy.

Nu lipseşte nici povestea de dragoste. La un moment dat, în timpul filmului – chiar mă întrebam: “Când apare fata?”. Anna Kendrik mi-a câştigat simpatia eternă cu acest rol. Naturală în interpretare, este contabila “începătoare” şi subapreciată de şef, care de fapt îşi arată isteţimea tocmai prin modul în care rezonează cu personajul principal.

Desigur, ea e în pericol, el o salvează. Povestea aparent clasică, dar cu ceva în plus. Satisfacţia supremă o veţi avea la finalul filmului, când ni se arată o alt fel de dovadă de iubire, pe limba lor, să zicem.

Scenariul, scris de Bill Dubuque, are o doză de sarcasm îndreptată direct către tendintă uniformizării sociale a individului, exprimată excelent prin talentul regizorului Gavin O’Connor.

The Accountant. Citat de reţinut:

“You are different. Sooner or later different scares people.”
Ro: “Esti diferit. Mai devreme sau mai târziu asta sperie oamenii.”

Ceea ce mi-a dat de gândit în mod deosebit este accentul care se pune pe boala de care sufera personajul lui Affleck. În acest film, o personă cu autism – adesea stigmatizată de societate şi considerată inaptă de a trăi o viaţă normală – este pusă în valoare într-un mod cu totul şi cu totul captivant.

Se ştie deja că autismul ascunde genialitatea în spatele unor comportamente diferite de ale majorităţii. Modul în care această genialitate este ridicată la rang de excepţional în The Accountant, însă, o transformă într-un atu şi într-o chestiune de perspectivă.

Filmul acesta vine într-un context social în care acceptarea diversităţii are parte de o atenţie deosebită şi de o schimbare de paradigmă – fie că este către orientarea sexuală, dizabilităţile fizice sau “afecţiunile” de ordin psihic. Sunt sigură că nu întâmplător intriga se învârte în jurul acestui subiect.

The Accountant: Costumele

Nu puteai să te aştepţi de la un consultant de imagine să treacă cu vederea acest aspect. Costumele sunt deosebit de importante într-un film, pentru că ele dau credibilitate personajului şi întăresc modul în care noi ne transpunem în realitatea lor. Ele sunt întotdeauna alese cu atenţie.

Câteodată este despre costume, iar acestea sunt spectaculoase, atrăgând atenţia. Câteaodată este despre orice altceva şi costumele trebuie doar să te lase să vezi restul. Cam aceasta este şi situaţia la The Accountant.

Costumistul pentru acest film este nimeni alta decât Nancy Steiner. Deosebit de apreciată în industrie, ea a creat o garderobă cu linie generală în acest film, compusă aproape în totalitate din culori de bază. Rar vezi altceva în afară de bleumarin, gri, alb şi negru.

Alături de culorile de bază, ea a ales chiar şi piesele de bază pentru vestimentaţia personajelor. Predomina piesele clasice – paltonul şi o geantă poştaş pentru contabil, vedem taioare pentru femei, costume cu vestă sau cămaşă şi pulover pentru bărbaţi, plus multe elemente stilistice clasice cum sunt cravata şi pălăria.

Singurele care au parte de ceva (foarte puţin) diferit sunt două dintre personajele feminine, asta traducându-se în variaţiuni de culoare pentru Anna Kendrik (somon, kaki, bleu) şi puţin glam pentru alt personaj secundar feminin. Machiajul este minimal, coafurile naturale.

Lipsa culorilor are efectul de a duce în profunzime intriga. În momentul în care personajul principal se îndrăgosteşte, sensibilitatea momentului este redată (şi) prin schimbarea radicală a decorurilor şi a culorilor de fundal.

Te las să descoperi această măiestrie chiar mergând să vezi filmul. Ţi-am dat oricum deja prea multe insight-uri care ar putea să îţi fure atenţia de la acţiune în sine.

The Accountant. Trailer, aici:

Aştept păreri, după ce-l vezi. Filmul intră de vineri, 28 Octombrie 2016, în cinematografele din toată ţara.

Yours,
Mariana Romanică

Save

Save

Save

Save

Save

The post The Accountant în Avanpremieră la Grand Cinema appeared first on MARIANAROMANICA.RO.