Când am spus că un ochi râde şi unul plânge la filmul Florence, n-am glumit. A existat momentul culminant în care mie mi-au  izbucnit lacrimile şiroaie, de emoţie, de milă, de atâtea sentimente prin care filmul te poartă, de la început până la sfârşit.

Să spun ca Florence este un film trist n-ar fi corect. Florence este o dovadă de atâtea sentimente care par inexistente, în lumea în care trăim. Atâtea ipostaze în care ne-ar fi greu să ne imaginăm, atâtea scenarii imposibile. Farmec, iubire, pasiune, protocol. Filmul acesta are tot ce-ar fi putut avea pentru a fi o reuşită, începând cu actriţa principală: Maryl Streep.

Florence Foster Jenkins – Emoţia

Ar trebui să-ţi povestesc tot filmul dac-ar fi să spun ce mi-a plăcut mai mult. Poate pasiunea ei penru muzică, poate hotărârea cu care şi-a urmat visul, poate iubirea lui pentru ea.. te uiţi la acest film şi în afară de boala teribilă pe care Florence o ascunde, apoape că-ţi doreşti să fii în locul ei.

Într-o lume în care feminismul începe să funcţioneze împotriva feminismului, într-o societate în care tinereţea şi perfecţiunea sunt singurele acceptate, într-un timp în care iubirea a luat tot felul de alte forme, filmul Florence vine ca o gură de aer proaspăt, întăi să te salveze, apoi să te sufoce.

Dacă este ceva ce mi-a rămas în minte din acest film – în afară de costume, desigur – este o listă de întrebări:

Este succesul doar o umbră a nebuniei?

Dacă eu aş putea să fac pentru mine ce a făcut Florence pentru visul ei, nu ştiu. Modul acesta de a crede în tine e sănătos? Pe ea n-a vindecat-o, dar a ţinut-o în viaţă.

Poate muzica să vindece? Aici răspunsul îl ştiu deja. Da

Există vreun “el” pe pământ care ar face, astăzi, acelaşi lucru, pentru iubita lui? Mi-ar plăcea să cred că da.

Pe tine te invit să te uiţi la film şi să descoperi fragilitatea unei realităţi construite din iubire oarbă, să trăieşti comedia, drama, tragi-comicul situaţiei şi mai apoi, la final, să te întrebi tot ce m-am întrebat şi eu.

Florence nu este un film “uşor”. Pentru mine nu a fost. Să ştiu că povestea este reală şi că Florence Foster Jenkins a existat, că discurile ei există, asta ma emotionează peste măsură. În acelaşi timp, sunt fermecată de povestea ei. O consider norocoasă, o consider un erou, o câştigătoare.

Şi-apoi, dacă îţi place muzica şi spectacolul, o să fii cu un pas mai aproape de inima ei.

Florence Foster Jenkins – Costumele

De fiecare dată când merg la cinema se dă în mine o luptă. Pe de-o parte, mă pierd în firul poveştii şi trăiesc la intensitate maximă fiecare scenă. Pe de altă parte, consultantul de imagine nu ia pauză niciodată, drept pentru care sunt mereu atentă la decoruri, personaje, costume, schimbările de pe parcurs, stările de spirit şi reprezentarea acestora.

Pentru filmul Florence Foster Jenkins nu pot să mă raportez doar la costume, pentru că aici avem o desfăşurare de forţe extraordinară în ceea ce priveşte compunerea vizuală a poveştii. În esenţă, fiecare apariţie este un costum elaborat, iar Consolata Boyle, cea care a fost costume designer pentru acest film, merită felictări.

Ce mi-a atras atenţia în mod deosebit?

Două momente au schimbat perspectiva pentru mine.

1. Momentul când soţul ei – HUGH GRAND – îi dă peruca jos, după ce aceasta adoarme.
Cu acest element s-a conturat întreaga tragedie a personajului. O femeie extrem de bogată, un sprijin al societăţii şi al cercului în care se învârte, excentrică şi pasionată, dar în acelaşi timp bolnavă în fază terminală, cheală, răpusă până şi de propriile ei emoţii.

Diferenţa acestei ipostaze faţă de toate celelalte este izbitoare.

2. Casa pianistului. Este sărăcăcioasă şi lipsită de culoare, în complet contrast cu bogăţia şi abundenţa din rest.
Acesta este de fapt un decor menit să ilustreze starea de spirit a actriţei principale, într-un moment de singurătate, amărăciune  şi rătăcire, nicidecum condiţia financiară a domnului Boyle, cel care o acompania pe Florence pe scenă.

Florence Foster Jenkins – personaj secundar favorit

O iubesc, vă spun. La început mi-a fost foarte antipatic acest personaj, dar la o scenă în care intervine ea am avut momentul despre care povesteam la început. Şi nu eram singura care plângea, îţi spun.

KITTY

Aparent o femeie frivolă, care nu se ridică la înălţimea clasei sociale din care, de foarte curând, face parte. Mai apoi, lucrurile se schimbă, dar nu îţi stric surpriza. Uite doar câteva fotografii din care să-ţi faci o idee despre ea.

Gânduri? Nu. Mă îndrăgostesc repede de filme bune şi nu degeaba Meryl Strep este o actriţă de Oscar.
Pot să-ţi urez vizionare plăcută şi ca de obicei, să-ţi spun că te aştept aici cu o părere despre film, poveste, personaje.

Florence este distribuit în România de Freeman Entertainment şi intră în cinematografe din 11 Noiembrie.

Yours,

Mariana Romanică

The post Florence – Filmul appeared first on MARIANAROMANICA.RO.