Într-o perioadă în care lumea întreagă sărbătoreşte diversitatea, atipicul, într-un timp în care cei mai mulţi dintre noi (re) învăţăm definiţia frumosului şi ne schimbăm perspectiva pentru a-l descrie, unii oameni încă se mai împiedică de clişee.

Ziua în care o să recunoaştem că între ceea ce simţim faţă de imaginea din oglindă şi stima de sine, se pune semnul egal, nu este departe. Ziua în care vom înţelege că fericirea vine când eşti, în primul rând, bine tu cu tine. Atunci multe lacrimi se vor transforma în zâmbete şi multe întrebări îşi vor găsi răspunsul.

Am făcut setul acesta de fotografii într-una dintre cele mai incomode zile din ultimele 6 luni. Rezultatul, însă, îmi aduce aminte că perspectiva din care privim lucrurile şi propriile noastre gânduri sunt în egală măsură cei mai buni prieteni şi cei mai puternici duşmani.

Noi decidem. Noi alegem cum privim.

În ultima perioadă aud tot mai des – adresat mie sau nu – diverse evaluări ale siluetei post baby a proaspetelor mămici.

“dar tu când slăbeşti?”, “oricum ţi s-a mai retras burtica..”, “nu vreau să arăt ca o mamă!”, “o să-ţi revi tu!” “cât te-ai îngrăşat în sarcină?”,”e de la depresia postpartum”,  “abia aştept să revin la forma de dinainte”, “dacă alăptezi ar trebui să slăbeşti!”,  şi alte lucruri asemănătoare.

Nu arăt “ca înainte”. Arăt mai bine!

De când a arăta “ca o mamă” a căpătat sens peiorativ?

Ajung la concluzia că depresia postpartum este provocată printre altele (şi) de mulţimea de oameni care îşi dă cu părerea despre cât ar trebui să cântărească o femeie după ce a născut. Societatea care oferă un trofeu pentru revenirea cea mai rapidă la “corpul dinainte” de sarcină, presiunea enormă pentru a slăbi suficient de repede şi suficient de mult, încât să se şteargă de pe corpul tău orice urmă că ai adus pe lume o viaţă.

De ce aceşti oameni îşi permit să intre cu bocancii în intimitatea unei femei, nu înţeleg. Motivele pentru care acest subiect este abordat ca şi cum ar fi dezbatere publică, iar nu le înţeleg. Is it just me?

Nu este acesta tot un fel de bully-ing? Dintre toate emoţiile postpartum pe care o proaspătă mămică le simte şi resimte, n-ar fi mai corect să-i întărim încrederea în sine şi să ne oferim ajutorul necondiţionat?

Trăirile, sentimentele, grijile, preocupările, aşteptările şi rezultatele unei femei, referitoare la înfăţişarea ei după ce a născut, sunt direct proporţionale cu stima de sine şi cu sănătatea emoţională, mentală/pshihică.

Dacă nu eşti capabil/ă să-i faci un compliment, taci din gură.

(Pentru a trezi toţi oamenii care nu ştiu să-şi ţină gura închisă, pentru a sărbători toate femeile care au născut de curând şi care au născut vreodată, pentru a puncta că “e bine ce funcţionează pentru tine, mami”)

Amira abia împlinise 5 luni când am făcut fotografiile. Aici a fost ea, cu totul, acum câteva zile. 150 mai exact.

Perfecţiunea este un miraj, armonia este o virtute. Ar trebui să ne preocupăm de cea din urmă. Ar trebui să nu grăbim timpul, să nu grăbim natura, să nu grăbim copii, să nu ne grăbim corpul şi sufletul.

Ar trebui să ne sărbătorim. Ar trebui să ne zâmbim.

Ţinută:
Kimono voal şi top, Zara
Pantaloni cu şliţ lateral, Bonprix

Sandale cu puf, Flavia Passini by Otter Distribution
Colier auriu cu unicorn, Bonprix
Inel Lyz Boutique

Fotografii:
Ştefania Cristina Irescu

The post Postbaby şi postpartum appeared first on MARIANAROMANICA.RO.