VIDEO: Cum ridici mânecile de la cămaşă cu stil

Trucurile de stil sunt valoroase atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. De această dată ne focusăm pe cum ridici mânecile de la cămaşă. Aflăm pas cu pas cum să le suflecăm corect, astfel încât să arate elegant.

Chiar dacă este un tutorial despre stil masculin, eu îl recomand în special femeilor. Noi suntem cele care, în calitate de parteneră, soră, mamă sau prietenă – îi vom ajuta pe domni.

Aşadar, cum ridici mânecile de la cămaşă cu stil?

Există nenumărate tehnici, însă noi ne vom axa pe două dintre ele. Cele mai simple şi mai de efect, care se raportează la două stiluri de cămaşă diferite: cămaşă cu manşete în aceiaşi culoare şi cea cu manşete în culoare diferită.

cum ridici mânecile de la cămaşă

Prima tehnică este utilă în special pentru cămăşile cu manşete în aceiaşi culoare. Probabil cea mai simplu de realizat dintre toate, ea presupune doar folosirea unui elasticcum ridici mânecile de la cămaşă

Cea de-a doua tehnică este dedicată cămăşilor cu manşetă în culoare diferită. Este de departe preferata mea, datorită efectului ei vizual deosebit.

cum ridici mânecile de la cămaşă

Mai jos ai tutorialul în care explic fiecare tehnică în parte, pas cu pas:

Pentru a fi elegant, trebuie în primul rând să fii pregătit. Mai trebuie apoi să fii dispus să faci acel extra step care se referă la detalii.

Eu te invit să mă urmăreşti în continuare pe canalul de YouTube şi să apeşi butonul de SUBSCRIBE, pentru a fi la curent cu cele mai interesante trucuri de stil şi tutoriale de tipul tips&tricks.

Împreună cu TOUCH Magazine voi prezenta lunar astfel de trucuri, abordând cele mai interesante şi utile subiecte de styling, reguli de vestimentaţie, fashion how to’s şi multe informaţii utile.

Pentru acest video, cămăşile au fost oferite de DON MEN – haine pentru bărbaţi cu o croială perfectă, la un preţ accesibil.

Dacă ţi s-a părut util acest tutorial, trimite-l mai departe cuiva căruia i-ar putea fi de folos!
Mai ales acum, în contextul petrecerilor de sărbători, cei mai mulţi domni vor alege să poarte cămaşă – vino în ajutorul lor cu un SHARE la acest articol!

Cu drag,

Mariana Romanică

 

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza