Style and other drugs

Nu e niciodată prea târziu să faci pace cu stilul. Căutări intenționate sau nu, te-au adus unde ești acum și într-un fel sau altul, te definesc. Chiar dacă nu îți place.

Am cunoscut mii de femei până acum. Unele față în față, mai intim – la sesiunile de consultanță. Altele la sesiuni online, workshop-uri, conferințe. Toate au ceva în comun.. acest style and other drugs la care mă refer în titlu.

E ca un tumult interior care nu doarme niciodată. Un zvâc, un nerv, un “se putea mai bine” sau un “..oare ar trebui să..”. Întrebări peste întrebări, care se nasc de fapt din diferite emoții, interacțiuni, gânduri. Iar eu, azi, o să îți explic azi de ce asta e ok.

Au trecut 10 ani de când sunt consultant de stil, iar între timp am devenit și mamă, am devenit femeie, am devenit soție și nu în ultimul rând, am devenit adult. E curios cum doar fiică și soră am fost mai mult decât restul, iar cel mai complex rol din viața mea, cel mai răscolit, cel care a suferit cele mai multe transformări, este chiar cel care îmi definește profesia. Aveam 23 de ani când am început. 

Privind așa, oglindește-te în povestea asta. Imaginează-ți cum fiecare rol nou s-a pus deaupra, ca un strat definitiv cu o nouă identitate.

Apoi, gândește-te cum fiecare identitate trebuie să se definească, să se cizeleze, să fie integrată, înțeleasă și iubită de către tine însăți. Să ajungă, într-un final, la maturitate. Și apoi înmulțește cu 5.

Dacă vrei să ne distrăm împreună, poposim puțin la ideea că unele dintre aceste roluri, ei bine… vin mai multe odată. Și tot ce este înăuntrul tău trebuie să se alinieze la noua realitate, repede dacă se poate, of course..

Legătura dintre toate astea și stilul, este că definirea stilului devine pentru unele dintre noi ca un viciu. Trebuie să fie ca la carte sau cum s-ar aștepta societatea să arate “o femeie măritată”, când te duci să cumperi o mașină, o “mamă de doi” când te duci la ședința cu părinții, o “femeie antreprenor” când ești la o negociere și desigur un “consultant de imagine”, când ești în fața clienților.

Vorbeam de cazul meu, remember?

Pentru mine, mai ales că aveam toate datele problemei, trebuia să fie ușor, nu? Și a fost. În fiecare etapă eram sigură că dețin controlul și fac tot ce trebuie. Dar eu sunt excepția, pentru că le știam pe toate chiar prin prisma propriului meu job.

Ei bine, acum vorbesc despre tine. Despre gândurile tale când îți alegi hainele, despre cum asortezi mental piesele din șifonier, despre cum gândești ținute, dar de fapt gândești ipostaze, întâlniri, interacțiuni. Care mai de care mai importante.

Cu cât e mai complicată acțiunea, cu atât e mai complicat (să îți alegi) outfit-ul.

Și de obicei, chiar și după ce l-ai ales, ai ieșit din casă, ai ajuns la întâlnire, te-ai și întors… au trecut și câțiva ani chiar. Tu tot te gândești la ținuta aia..!

Pantofii, bijuteriile, accesoriile, poșeta, rujul, părul, hainele. Doamne! Chiar sunt multe, uneori. În zilele proaste, mai ales. În zilele în care nu-ți stă părul sau ai dormit prea mult. Sau te simți rău.

Partea proastă e când nu se oprește niciodată. Atunci când, într-un respiro al vieții, ai încetat a mai avea noi roluri, dacă vocea nu tace… of! Atunci e de rău.

Goana asta după a-ți găsi stilul, zic eu, e o păcăleală! Stilul.. n-ai cum să-l găsești pentru că nu e niciodată, două zile la rând, la fel. Cum tu cea de azi, ai evoluat datorită învățămintelor de ieri, la fel și stilul tău a mai urcat o treaptă. 

N-ai cum să-l găsești pentru că nu l-ai pierdut, pentru că el se definește și se redefinește tot timpul, odată cu tine. Stilul tău e în coșul de rufe, în următorul magazin în care intri, în visele tale și planurile pe care le ai. In cine ești azi, cine ai fost și cine visezi să devi. Totul există deja.

Trebuie doar să materializezi cu uneltele potrivite.

Ce culori are ziua de mâine? Ce croi are întâlnirea de la 14? Ce stil are zâmbetul tău de la cină?

Viața ta se va simplifica enorm când vei începe să privești hainele ca pe un tool. Un tool inteligent și strategic, cu care ajungi zi de zi mai aproape de obiectivele tale. Atât. Mâine poți să ai un obiectiv naiv, ca de exemplu să te simți confortabil. Dar poimâine poate obiectivul va fi esențial, un job nou, mai bun, un pas înainte.

Când mercantilizăm stilul, ne ducem puțin într-o zonă superficială și exagerată. Avem cantitate, dar nu și calitate. În general, situația cu dulapul plin, dar nimic de îmbrăcat. Încercăm de toate, testăm, dar și irosim multe resurse. De timp, de bani și de spațiu. De energie și de idei, care sunt sufocate de atâtea opțiuni. Fără cap și fără coadă.

Când o luăm personal, devine o luptă emoțională pe care n-o mai câștigăm. Ne afectează stima de sine, încercările nereușite ne frustrează, fiecare compliment e analizat pe toate părțile, purtăm hainele cu o urmă de nesiguranță care dăinuie alături de noi și la shopping, și dimineața.. și chiar de fiecare dată când ne uităm în oglindă.

Dar când ne ducem în rațional, intervine responsabilitatea. Ne responsabilizăm relația cu hainele și asta îi dă o valoare reală, pe care o poți cuantifica. Îi dăm stilului, outfit-ului sau look-ului din fiecare zi o oarecare putere pe care noi o stabilim și noi o controlăm. Ca un buton de la care creștem intensitatea cum ne convine, sau pe care îl putem opri cu totul, uneori.

Fără să mai cumperi compulsiv, fără să te mai lași bătută, fără să te simți pierdută în magazine, fără să mai cumperi orice doar ca să pleci mai repede. Fără să mai ai haine pe care nu le porți decât odată, sau cu eticheta încă, în dulap. Fără să te mai schimbi de 10 ori până alegi ceva, în fiecare dimineață.

Agitația, nemulțumirea, căutarea permanentă a ce e mai nou, alinierile la trend, frustrările, gândurile că ești prea înaltă,scundă, mică, mare, dreaptă, voluptoasă ca să îți vină și ție ceva bine, clipele când preferi să stai în casă pentru că pur și simplu n-ai ceva ok de îmbrăcat… asta e sevrajul, păcălealea (stilistică) a societății de consum. Și dacă te regăsești în idee, poate și tu ai căzut pradă ei.

Apoi punem stop. Ștergem tot ce știam. Greu, dar se poate.. Și o luăm de la capăt cu varianta B care aduce claritate, mulțumire de sine, liniște, sens.

Identitate stilistică, informații, ADN-ul tău de stil, practică, feedback constructiv, pași concreți, reușită. Poate cel mai bun lucru pe care il poți face uneori pentru stilul tău, este să nu te mai ocupi de el. Capătă prea multă autoritate.

Hai să-l depersonificăm, pentru a pune în loc intenție, scop, și nucleul care contează: tu.

Clișeul din spatele stilului autentic este că nimeni nu-și ascultă cu adevărat nevoile, pentru a îl crea.
Luăm inspirația și ne îmbrăcăm asemănător cu o poză, sau duplicăm cu totul dulapul altui om, dar în esență, sunt doar haine care nu ne spun mare lucru. Doar ne trec de pe o zi pe alta..

Ce-ar fi să ne trezim din amorțire? Vă invit la un zdravăn scuturat, la o briză de aer proaspăt, la o radiografie stilistică onestă, brutală, cu lacrimi de crocodil, dacă trebuie. Rehab. Și apoi, ca pasărea Pheonix:

Renaște mai puternic din cenușă!

Pe mine mă găsiți, cu toate necesare, aici.

Kisses, MR.

 

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza