Smart Workout – stilul tău de sport

Cu toate ne dorim să facem sport eficient şi cu rezultate maxime, iar eu la asta m-am referit când am denumit ceea ce experimentez acum Smart Workout – stilul tău de sport cu siguranţă.

Este cea mai eficientă metodă prin care eu mi-am modelat corpul, am slăbit în kilograme şi în centimetri foarte rapid şi foarte mult – nu doar odată. Am fost la Estetiq Medical Center cu alte două ocazii înainte, iar ultima dată – înainte să rămân însărcinată cu al doilea copil, am slăbit 10 kilograme în 10 săptamâni.

Smart Workout

Cea mai recentă experienţă şi cea la care mă refer acum, a început săptămâna trecută, prima săptămână în care oficial am reintrat într-un ritm de viaţă normal, după sărbători şi vacanţă. Asta presupune pentru mine sport regulat şi alimentaţie sănătoasă, pe lângă un program încărcat (aşa cum toată lumea are).

În săptămâna care a trecut am slăbit 4 kilograme, iar în zona abdomenului m-am „micşorat” cu 6 centimetri. Povestesc mai jos cum.

Eu mă trezesc la 6:30 în fiecare dimineaţă, începându-mi ziua prin traseul obişnuit spre şcoală (cu David, 6 ani) şi apoi grădiniţă (cu Amira, 2 ani). Îmi închei majoritatea zilelor prin traseul invers, la ora 18:30, pentru a-i recupera pe cei doi şi a merge împreună acasa. Micul dejun este de obicei la 7 dimineaţa, iar cina la 7 seara. Cele două gustări şi prânzul, devin astfel vitale pentru a reuşi sa am parte de o cină fără excese.

Am ales să fac mişcare dimineaţa, pentru că atunci este cel mai bun moment din zi pentru mine – am timpul şi energia necesare – plus că plec cu o stare de spirit excelentă după antrenament.

Formula magică, cea care a dat aceste rezultate extraordinare pentru mine, a constat în 4 vizite la Estetiq Medical Center, după cum urmează:
– Luni – sesiune de Hydroshape + RollShape – total 80 min
– Miercuri – sesiune de Infrashape + Rollshape – total 70 min
– Joi – sesiune de tratament corporal localizat (zona abdomenului) + Rollshape – total 40 min
– Vineri – sesiune Hydroshape – total 40 min

Nu e vorba despre stilul clasic de sport pe care îl poţi face la o sală de fitness clasică, ci despre tehnologii speciale care îmbină mai multe elemente.

Hydroshape – bicicleta subacvatică

Aceasta încorporează cinci elemente într-o singură „capsulă”: pedalatul, apa, hidromasajul, cromoterapia şi ozonul. Este de departe preferata mea şi motivul pentru care mă întorc cu entuziasm de fiecare dată la Estetiq Medical Center.

smart workout
Antrenamentul în apă oferă rezultate foarte bune în procesul de slăbire, dar în acelaşi timp protejează sănătatea articulatiilor, efortul fizic putând fi de la slab, la moderat sau intens. Eu pedalez ca într-un program de spinning, alegând de fiecare dată un antrenament intens. În 40 de minute, consum 800 de kcal şi asta se vede imediat, inclusiv în oglindă.


Hidromasajul accelerează efectele mişcării şi topeşte celulita din zonele sensibile. 14-16 jeturi de apă activează sistemul limfatic, eliminand aspectul de coaja de portocală. Efectul utilizării simultane a bicicletei şi a hidromasajului este dizolvarea rapidă a grăsimii şi creşterea, în acelaşi timp, a masei musculare. Pentru mine asta înseamnă tonifiere instantanee.

Cromoterapia utilizează anumite culori pentru a acţiona asupra hormonilor. Mulţumită acestei terapii, organismul se reechilibrează şi astfel îi creşte rezistenţa. Ozonul, cel de-al patrulea element eliberat de sistemul Hydroshape în timpul antrenamentului, stimulează producţia de oxigen şi are un efect similar cu cel al unui micropeeling. Pielea devine catifelată şi foarte plăcută la atingere.

Rollshape – masaj anticelulitic focalizat 

Acesta este un dispozitiv special de masaj, cu role de bambus şi raze infraroşii.
Folosirea lui presupune lucrarea focusată a peste 11 zone ale corpului, dintre care: tălpile, gambele, zona internă, frontală, posterioară şi exterioară a coapselor, zona posteriorului, zona abdomenului şi cea a şoldurilor, spatele şi zona braţelor.

smart workout
Tratamentul fiecărei zone presupune sesiuni scurte de 3-4 minute, în care intensitatea mişcării rolelor creşte progresiv. Rezultatele sunt pe măsură, pentru că celulele de grăsime sunt vizate direct în timpul acestui tratament. Asta generează diminuarea rapidă a volumului pentru zonele lucrate, şi rezultatul rapid al scăderii în centimetri.

De aceea, eu prefer să combin de fiecare dată orice antrenament cu o sesiune completă de Rollshape. În cele 40 de minute petrecute la Rollshape, pot să răspund la câteva e-mailuri şi de obicei pun un Boomerang pe Instastories.

smart workout
Infrashape – bicicletă orizontală în vaccum, cu raze infraroşii

O noutate pentru mine, această bicicletă orizontală arde un număr record de kcal într-un timp foarte scurt. În cazul meu, recordul a fost de 1200 kcal în 30 de minute (însă la o intensitate mai mare a antrenamentului, se poate ajunge şi la -1600 kcal).

Aceast aparat combină pedalatul din poziție orizontală, cu acțiunea razelor infraroșii și a lămpilor cu colagen. Tratamentul se face într-un scaun special creat să mențină postura optima și să utilizeze grupele potrivite de mușchi. Antrenamentul este solicitant, iar pedalarea în vacuum este o experienţă cu totul deosebită.

Ce mă atrage la acest aparat în mod special, este că în urma unui antrenament de doar 30 de minute, pierzi în medie 500 ml de apă. Pentru persoanele afectate de retenţia de lichide, acest detaliu este deosebit de important.

Poate părea de necrezut că am slăbit 4 kg într-o săptămână. Concret, de Luni până Vineri, cântărirea având loc Sâmbătă dimineaţă, înainte de micul dejun. Alimentaţia din aceste zile nu a depăşit 1400 kcal pe zi. Motivul pentru care îmi place să numesc Smart Workout acest tip de sport: este foarte eficient şi rezultatele sunt rapide.

Nu mă ajută (deloc) natura

Metabolismul meu este unul lent, iar pielea mea are un deficit natural de colagen şi elastină. Mai ales după cea de-a doua sarcină, nu mi s-a părut niciodată mai greu să ajung la silueta pe care mi-o doresc. Acum am bifat şi cea mai mare greutate (fără să fiu însărcinată) din toată viaţa mea.

Tot ceea ce înseamă viaţa de familie cu doi copii mici, ritmul fiecărei zile care include jonglarea cu atât de multe activităţi, starea emoţională şi energia propriu-zisă care îţi rămâne pentru a-ţi dedica ţie timp – toate contribuie la nevoia de eficienţă maximă când vine vorba despre sport.

Voi povesti cu altă ocazie şi despre tratamentul corporal pe care îl fac – un factor important şi accelerator al acestui proces şi al rezultatelor mele. Despre Estetic Medical Center, aparate şi abonamente găsiţi informaţii aici.

Primele 6 persoane care îmi trimit un mesaj aici primesc şi un voucher de 20% discount valabil până la 30 Ianuarie, pentru orice serviciu de înfrumuseţare din cadrul Estetic Medical Center.

Ca de obicei, am ales să împărtăşesc experienţa mea cu voi doar după ce am testat-o şi m-au mulţumit pe deplin rezultatele. Doar astfel de content veţi găsi pe acest site. Celelalte 3 articole pe această temă şi experienţele anterioare în aceiaşi formulă sunt disponibile aici.

Yours truly,
Mariana Romanică

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza