CAUTA

Zaraza Sunday Brunch în imagini

Un brunch cu fetele, duminică dimineaţă, este tot ce-mi pot dori după o săptămână plină de evenimente şi proiecte frumoase. E modul prin care mă relaxez şi împărtăşesc emoţii, sentimente, gânduri şi idei cu persoanele dragi. Facem planuri, râdem, mâncăm ceva delicios şi ciocnim un pahar de şampanie.

De data asta am ajuns prima şi le-am aşteptat cuminte, în compania unei porţii de clătite siciliene absolut delicioase. La Zaraza am mâncat întotdeauna cele mai bune deserturi, aşa că dacă tot suntem hotărâte să păcătuim culinar, am ales să o facem aici.

mariana romanica zaraza 166
Le-am pregătit surprize – este prima întâlnire din an şi vreau ca toate să o ţinem minte. O să dea tonul fiecărei duminici de acum înainte. M-am pregătit ca pentru bal. Ne-am promis că întâlnirile la brunch nu vor fi petreceri în pijamale – din contră. Cu această ocazie, mi-am îndeplinit una dintre rezoluţiile stilistice pentru acest an: să mă îmbrac în altceva decât negru. Am ales o  rochie portocalie petrecută, pe care am accesorizat-o cu un bodychain şi curea în talie. Capa albă de blana a fost o extravaganţă care m-a costat scump. Mi-a fost frig pe drum, recunosc… dar ce nu fac femeile pentru moda?!

Zaraza Sunday Brunch în imagini

mariana romanica zaraza 11
Să îţi spun şi cum facem, totuşi, să ne întâlnim atât de des. Avem un secret. Ne place să sărbătorim întotdeauna chiar şi cele mai mici reuşite. Deci, orice motiv e bun pentru o nouă întâlnire. În plus, ca să ciocneşti un pahar de şampanie nu-ţi trebuie cu adevătrat nici un motiv. Dana, Irina şi Andreea sunt de fiecare dată de acord.

mariana romanica zaraza 2
Ştiai că îmi place o deosebita plăcere să fac surprize? Ei bine, le-am pregătit fetelor câte o poveste pictată de la Lyria. Cutiile magice au înăuntru cadouri personalizate la care fetele nici nu se aşteaptă.

mariana romanica zaraza 13
mariana romanica zaraza 4
mariana romanica zaraza 5
mariana romanica zaraza 15
Răsăritul ilustrând iubirea, florile şi motivele tradiţionale sunt pictate manual. Fiecare pe câte o agendă în format mini, pe care eu îmi doresc ca fiecare să îşi scrie visele şi mai apoi să le transforme în realitate.

8 mariana romanica zaraza 8
7 mariana romanica zaraza 7
Împreună cu Dana am pus la cale o surpriză pentru voi, aşa că agenda ei rămâne nedezvăluită. Va trebui să ne urmăreşti pe Facebook ca să afli ce ţi-am pregătit!

mariana romanica zaraza 9
Când începi ziua cu şampanie şi cadouri, doar perfect poate continua. Am petrecut câteva ore bune povestind, savurând preparate gustoase şi bucurându-ne de o binemeritată pauză pe care toate o aşteptam. Zaraza Club & Lounge din Centrul Vechi este un loc de poveste, încărcat de pasiunea frumoasei Zaraza şi aerul acelor vremuri. Decorul, muzica, întreaga ambianţă te transpune în Bucureştiul de altădată. Este locul cu poveste unde se nasc poveşti. Noi acum am început-o pe a noastră.

Te invit şi pe tine să povesteşti, fie că-i la prânz, cină, sau brunch.

Locaţie – Zaraza Club & Lounge Centrul Vechi

Ţinute Dana, Irina, Andreea – Noi9
Dana poartă o rochie albă petrecută pe care o găseşti aici
Irina poartă o rochie bleumarin cu cordon în talie pe care o găseşti aici
Andreea portă o rochie  neagră din material satinat pe care o găseşti aici

Ţinuta mea
Rochie oranj petrecută Noi9, aici
Bodychain SevenSins, aici
Curea şi capă din garderoba proprie
Nails Alina Cuzuban, Melkior Ever Breeze, aici

Agendele Lyria – aici

Styling ţinute – Mariana Romanică

Articolul este parte din campania de constientizare Timp de Fericire, dedicată îmbunătăţirii calităţii vieţii prin relaţionare, dezvoltare şi performanţă personală

Save

Save

Save

Save

Save

Comments

comments

Te-ar putea interesa

Comenteaza